Politica de retur
Conform Ordonantei de Urgenta 34/2014 privind drepturile
consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, consumatorul beneficiază
de o perioadă de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanţă sau
dintr-un contract în afara spaţiilor comerciale, fără a fi nevoit să justifice
decizia de retragere. Singurele costuri care cad in sarcina consumatorului sunt
cheltuielile directe de returnare a produselor. In acest caz, Clientul se
obliga sa notifice SC Elit Soft Net SRL, intentia sa de a returna produsele
achizitionate, prin orice mijloc de comunicare scrisa (e-mail / fax etc.) in
termen de maxim 14 zile calendaristice de la primirea produselor.
Clientul este responsabil sa se asigure ca produsele
se vor returna in maxim 14 zile calendaristice. In caz contrar SC Elit Soft Net
SRL poate refuza coletul. Termenul este respectat dacă produsele sunt trimise
înapoi de consumator înainte de expirarea perioadei de 14 zile.
In cazul schimbului/rilor, comanda initiala este data
de la care se calculeaza cele 14 zile calendaristice. Astfel clientul poate
schimba in acest termen de cate ori doreste produsul/e
Clientul trebuie sa ne furnizeze un cont bancar in care
valoarea produselor se inapoiaza.
In orice situatie de returnare a produselor (chiar si
cand returnarea ii este imputabila SC Elit Soft Net SRL SRL – colete
deteriorate, produse gresit facute / gresit livrate, produse cu defecte de
fabricatie), acestea trebuie sa fie in aceeasi stare, in ambalajul initial, cu
etichetele intacte, fara pete/miros si impreuna cu toate documentele care l-au
insotit (factura, certificate de garantie etc.).
Produsele returnate trebuie sa fie in aceeasi conditie
ca la primire: fara deteriorari, fara defecte, miros,pete,cu etichetele intacte
etc (cu exceptia viciilor ascunse si exceptand defectele deja semnalate de
client in corespondenta cu www.dmliving.ro ).Aceste caracteristici le solicitam
pentru ca produsul trebuie returnat la producator.
Clientul beneficiaza o singura data de transport
gratuit sau plata returnarii ( in functie de valoarea comenzii), in cazul unui
al 2-lea schimb, isi va plati integral taxele de tur/retur, iar daca in final
se doreste returnarea banilor, taxele de schimb produs sunt deduse din totalul
comenzii initiale ( 17 lei sau 34 lei in functie de valoarea comenzii).
Clientul se obliga ca, inainte de expedierea returului
sa sune sau sa completeze formularul de retur (LUNI pana Vineri 9:00 a.m. pana
la 5:00 p.m.-Telefon: 0775143010)
Telefonic vi se va comunica metoda de returnare sau il
cititi mai jos:
-returul se face doar prin curier-platit si chemat de
dvs.
-prin completarea formularului de retur ne comunicati
numele din comanda si contul iban pentru returnarea sumei
si daca doreste (nu este obligatoriu) poate trimite
si e-mail pe adresa elitsoftnet@yahoo.com , care sa contina:
– Data expedierii coletului
– Numarul facturii si contul
iban
– Citeste AICI continutul Ordonantei de Urgenta 34/2014
Schimbul de produs se efectueaza telefonic de LUNI
pana Vineri 9:00 a.m. pana la 5:00 p.m.-Telefon: 0775143010,
noi ne ocupam in acest caz de efectuarea schimbului si trimiterea curierului la
dvs.
Daca produsul nu reflecta calitatea ceruta sau este
defect, plata transportului este suportata de DmLving.ro. In cazul in care
returul este din alte motive decat cele tehnice atunci transportul produsului
este suportat de client.
CONDITII DE
RETRAGERE
Informații privind exercitarea dreptului de retragere
- Model de instrucțiuni privind retragerea
Dreptul de retragere
Aveți dreptul de a vă retrage din prezentul contract,
fără a preciza motivele, în termen de 14 zile de la data primirii comenzi.
Perioada de retragere expiră după 14 zile începând de
la ziua primirii comenzi.
Pentru a vă exercita dreptul de retragere, trebuie să
ne informați cu privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul
contract utilizând o declarație neechivocă (de exemplu, o scrisoare trimisă
prin poștă, fax sau e-mail). În acest scop, puteți folosi modelul de retragere
alăturat; folosirea lui nu este însă obligatorie.
Pentru a respecta termenul-limită de retragere, este
suficient să trimiteți comunicarea privind exercitarea dreptului de retragere
înainte de expirarea perioadei de retragere.
Consecințele retragerii
Dacă vă retrageți, vom rambursa orice sumă pe care am
primit-o de la dumneavoastră, fara costurile livrării, fără întârzieri
nejustificate și, în orice caz, nu mai târziu de 14 zile de la data comenzii cu
privire la decizia dumneavoastră de a vă retrage din prezentul contract. Vom
efectua această rambursare folosind aceeași modalitate de plată ca și cea
folosită pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care v-ați exprimat
acordul expres pentru o altă modalitate de rambursare; în orice caz, vi
se vor percepe comisioane ca urmare a unei astfel de rambursări.
Instrucțiuni de completare:
Introduceți următoarele formulări între ghilimele:
(a) în cazul unui contract de prestări servicii sau a
unui contract pentru furnizarea de apă, gaz, electricitate, atunci când acestea
nu prevăd vânzarea într-un volum limitat sau cantitate stabilită, de încălzire
centralizată sau conținuturi digitale care nu sunt livrate pe un suport
material: „încheierii contractului.”;
(b) în cazul unui contract de vânzare: „la care
intrați dumneavoastră sau o parte terță, alta decât transportatorul, indicată
de dumneavoastră, în posesia fizică a bunurilor.”;
(c) în cazul unui contract privind bunuri multiple
comandate de consumator printr-o singură comandă și livrate separat: „la care
intrați dumneavoastră sau o parte terță, alta decât transportatorul, indicată
de dumneavoastră, în posesia fizică a ultimului bun.”
(d) în cazul unui contract privind livrarea unui bun
constând din mai multe loturi sau părți: „la care intrați dumneavoastră sau o
parte terță, alta decât transportatorul, indicată de dumneavoastră, în posesia
fizică a ultimului lot sau a ultimei piese.”;
(e) în cazul unui contract pentru livrarea periodică
de bunuri pe o perioadă de timp determinată: „la care intrați, dumneavoastră
sau o parte terță alta decât transportatorul indicată de dumneavoastră, în
posesia fizică a primului bun.”
(f) în cazul unui contract cu promotia cu livrare
gratuita (la comenzi peste 499 lei) transportul se va factura cu suma de 17 lei
în caz de retur.
Introduceți numele dumneavoastră, adresa dumneavoastră
fizică și, dacă este cazul, numărul dumneavoastră de telefon, numărul de fax și
adresa de e-mail.
De asemenea, puteți completa și transmite electronic
de pe site-ul nostru www.dmliving.ro formularul standard de retragere sau orice
altă declarație neechivocă. Dacă folosiți această opțiune, vă vom transmite
fără întârziere, pe un suport durabil (de exemplu prin e-mail), confirmarea de
primire a cererii de retragere.
Putem amâna rambursarea până la data la care primim
înapoi bunurile sau până la momentul la care ne-ați furnizat dovada că ați
trimis înapoi bunurile, fiind valabilă data cea mai apropiată.
În cazul în care consumatorul a recepționat bunuri în
legătură cu contractul, introduceți următoarele:
(a) introduceți:
„Vom recupera bunurile.”; sau
„Expediați bunurile sau înmânați-le direct nouă sau …
[se introduce numele și, dacă este cazul, adresa fizică a persoanei autorizate
de dumneavoastră să primească bunurile], fără întârzieri nejustificate și în
orice caz în decurs de maximum 14 zile de la data la care ne-ați comunicat
retragerea. Termenul este respectat dacă bunurile sunt trimise înapoi înainte
de expirarea perioadei de 14 zile.”;
(b) introduceți:
„Va trebui să suportați costul direct al returnării
bunurilor.”;
Dacă, într-un contract la distanță, nu vă oferiți să
suportați costul returnării bunurilor, iar bunurile, prin natura lor, în mod
normal nu pot fi returnate prin poștă: „Va trebui să suportați costul direct al
returnării bunurilor, … .”; sau, dacă costul returnării
bunurilor nu poate fi calculat cu anticipație în mod rezonabil: „Va trebui să
suportați costul direct al returnării bunurilor. Costul aproximativ este
estimat la maximum … lei [introduceți cuantumul].”; sau
Dacă, în cazul contractelor negociate în afara
spațiilor comerciale, bunurile, prin natura lor, nu pot fi returnate în mod
normal prin poștă și au fost livrate la domiciliul consumatorului în momentul
încheierii contractului: „Vom recupera bunurile și vom suporta costurile
aferente.”; și
(c) introduceți: „Sunteți responsabil doar pentru
diminuarea valorii bunurilor care rezultă din manipulări altele decât cele
necesare pentru determinarea naturii, calităților și funcționării bunurilor.”
COMANDA
Conform O.G. 130 / 2000, in cazul achizitionarii de
produse din acest magazine online, folosind tehnicile de comunicare la
distanta, ne rezervam dreptul de a refuza comenzi, daca informatiile privind
produsul au fost introduse eronat.
Ne rezervam dreptul de a refuza o comanda din mai
multe motive, printre care:
– produsul comandat nu este pe stoc;
– imposibilitatea obtinerii autorizatiei de plata;
– identificarea unei erori in informatiile despre
produs, inclusiv pretul sau o oferta promotional;
– comanda nu satisface standardele noastre de calitate
Daca intervin probleme la o comanda va vom contacta.
Ne rezervam dreptul de a refuza o comanda in orice moment al procedurii de
comanda.
Ne rezervam drepul de a schimba preturile de vanzare
ale produselor prezentate, atunci cand consideram necesar. Preturile includ
TVA.
Produsele returnate trebuie sa fie noi, nefolosite si
livrate in ambalajul original. Ne rezervam dreptul de a refuza si implicit de a
trimite inapoi catre dvs. orice produs care nu indeplineste intocmai conditiile
de returnare, este uzat fizic sau deteriorat. Nu se accepta returnarea
produselor folosite,cu etichetele lipsa, cu urme de purtare/parfum/pete/ si /
sau cu ambalajul deteriorat.
Toate
comenzile sunt stocate in baza noastra de date. Va rugam insa sa pastrati
corespondenta cu noi si sa ne confirmati comanda.